Este omul atat de lacom si de nesatul de viata pe care o are incat mai vrea una si dupa moarte, sau viata de pe Pamant este atat de dura incat nu-i ramane drept consolare decat refugiul in speranta unei vieti ulterioare mai bune si mai pline de placeri? Este omul atat de orgolios incat isi doreste nemurirea, in ciuda fragilitatii structurii sale corporale si a limitelor capacitatii lui cognitive? Sa fie oare el atat de infantil , in ciuda inteligentei lui, incat sa vrea sa cumpere de la zei atribute exclusiv supranaturale? Pentru asta face el pelerinaje, se roaga, respecta poruncile, da de pomana, face donatii dezinteresate? Oare este cu adevarat dezinteresata conduita etica a omului, sa fie ea oare determinata de idei religioase convertite in principii de viata? Aceasta este aventura omului in tulburatoarea sa dimensiune spirituala: furtul focului sfant, muscatura din fructul interzis al arborelui cunoasterii binelui si raului, ciocanitura indrazneata la portile cerului, intr-un cuvant , locul de unde a fost alungat si unde mereu a nazuit, cu incapatinare, sa revina. De ce?